Remember

Articol publicat in: Personal


Stau cu ochii priponiti de monitor si trec in revista toate cele informatii gratuite sau nu de care abunda internetul. Frate, ce inventie minunata este si internetul asta. Iti da tot ce vrei si mai ales, tot ce nu iti doresti si aici ma refer la informatii false, virusi….. tot cam ca pe vremuri cand mai luai o idee, un paduche…

Normal insa ca la un moment dat sa-mi zboare gandurile aiurea si sa ma plezneasca un gand marsav care nici acum nu-mi da pace, cum de dracu de am ajuns noi de la Eugenia, la Mars ca pana mai acum ceva vreme nici al mai destept din clasa 4 a nu stia ce-i aia Mars si confunda batonul dulce cu alune cu planeta scrisa pe limba lu Shakespeare. Ei, si de aici sa te tii panza sa nu te rupi ca au venit si restul… dar sa le luam pe rand si aici ii fac loc pe primul rand domnisoarei batrane, Eugenia.

Eugenia, doi biscuiti penali ce strang la mijloc o boare de crema ce a auzit ca exista ciocolata, cu un gust inconfundabil de nisip cu zahar amestecat cu cacao, pe care o rontaiam voiosi cand eram copii in curtea scolii sau in pauza pe care o doream inepuizabila. Eugenia care ne insotea la munte si la mare strategic amplasata in rucsac s-o putem accesa facil de sus, de pe plasa de bagaje din compartimentul de tren in care stateam inghesuiti ca sardelele pentru ca nu luasem bilet si pentru ca asa ne spusese Nasul, sa ne strangem laolalta sa ne aiba in vedere, Eugenia, biscuitul oval, nu biroul oval, fara varsta si care a renascut din propria cenusa intr-un nou ambalaj, cu un alt gust, deh concurenta face minuni, si care nu face mai mult decat alte surate d-ale ei decat sa ne trezeasca amintiri celor cu mai mult de 20 ani de viata.Hai, Eugenia, hai cu noi mai departe, esti de-a noastra.

Urla cate unul in cartier:”Baaaaah, a bagat bere la alimentaraaaa, si au si cu sticla verdeeee!!!!!!”(in cele maron se punea de regula uleiul varsat si la refolosire mai gaseai cate o bere cu gust de ulei ranced) si rand pe rand se iteau capete la geam cu ochii mariti de emotie raspunzand:” Tine bah si mie rand ca viu acu’” sau “Stai ca mergem amandoi ca am doua lazi si pe a doua o facem pe din doua” si tot asa se lungea coada de la alimentara si prin fata si prin dos ca si acolo se dadea dar fara ratie ca doar si gestionarul trebuia sa traiasca. Venitul berii coincidea de regula cu sfarsitul saptamanii si deci cu perioada de relache care urma, plina de miros de mici, coaste de porc sfaraind pe gratar si de … bere rece ca gheata, gheata pe care o cumparam cantalupi sa ne tina berea la rece pe timp de vara torida pe marginea Cernicai sau Pantelimonului. Era buna berea, tare si amaruie, si tare mult ne placea iar azi cand put magazinele de bere de toate natiile, luam cate 3 ca maine poate nu mai avem chef. Asta e mai dulceaga, mai rafinata si intr-un ambalaj care chiar incanta ochiul si cu toate astea ma incearca des nostalgia unei beri la sticla verde mai amara si nu atat de fina. Dar de unde s-o mai iei?

Nu parasesc berea fara sa imi aduc aminte si de “bomboanele agricole” alea de bostan si de floare, sarate, prajite si atat de insistente incat nu le lasai din mana decat atunci cand le terminai. Astea s-au pastrat in pole position, sunt inca in voga, mai pe la parterul blocurilor cenusii fara termopane si fatade izolate prin programe europene , mai pe la tara dar mai ales pe stadioane numai ca acum le gasim gigea ambalate iar pitorescul slalom printre tribune al tigancilor cu cosul plin si placut mirositor, a disparut. O fi bine, o fi de rau?

Cartonul termoizolant auto. Faina inventie, pur romaneasca ca sincer sa fiu n-am vazut prin alte parti ca pe calandrul autovehiculelor in dreptul radiatorului de apa sa troneze protector el, cartonul. Venea iarna si frigul, mai tot romanul grijuliu avea grija sa isi taie o bucata generoasa de carton, unii chiar si din plastic, astia erau baietii mai cu stare, ca s-o puna cu priviri interesate si protectoare intre radiator si masca masinii pentru ca apa sa stea calda mai mult timp si ca in masina sa nu faci turturi la muci iar parbrizul, cel mai important, sa fie clar si nu aburit. Pentru spate era o carpa care se actiona de catre pasager cu simtul raspunderii si la indemnul soferului: “Sterge bah acolo-n spate ca nu mai vad nimic!!” Ce vremuri, nene, ce vremuri!

Si pentru ca tot sunt la domeniul auto mi-aduc aminte de trusa mea de scule din portbagaj in care caram mai tot garajul si din care nu lipsea fenomenala Sarma. Sarma buna la facut coliere tiganesti dar pe care romanii le-au transformat in simbol national si au devenit coliere romanesti, simple la indemna oricui si mai ales fiabile si ieftine. Colierele erau pentru cosmopoliti. Sarma pusa de nea Gica mecanicul rezista mai mult decat pivotii sau rulmentii de presiune si in plus daca vroiai o schimbai oricand cu una noua. Dar ce spun eu? N-o schimbai niciodata mai ales daca era din sarma zincata sau tratata. Noroc ca a venit revolutiunea, ca romanii o brevetau cu surle si trambite de-i vedeam noi pe aia de BMW sau Mercedes cum cerseau si ei dreptul de utilizare.

Ma trimitea mama la piata sa iau ceva cartofi si rosii si ma durea ideea ca va trebui sa pun ghiara pe plasa de rafie si.. Am spus plasa de rafie?! Da, am spus plasa de rafie, inventie perfida si de cel mai prost gust, cu colorit divers de la alb pana la mosaic, rezistenta si in acelasi timp scarbavnica si aducatoare de belele. Cum ce belele? Pai daca o luam cu mine, ma vedeau baietii din cartier si incepea rasul si bascalia: Te-a trimis ma-ta la piata, bah? Azi ne iei si noua ceva? Ca le bagam pe toate in traista, una nu ramane pe dinafara. Si incepea bataia, spontan ca revolutia romana, iute ca ardeiul mexican si scurtata de vreo gospodina deranjata de strigatele noastre si de preful inecacios: Mai plecati dracului d-aci ca va rup urechile, derbedeii dracului.. Ei, iaca de asta era buna plasa de rafie, de pornit razboaie in cartier, de rusinat copii si a dracului, nu se mai rupea odata sa uit de ea.

Trec pe strazile Bucurestiului, bine ca nu mai stau in el, si tot ridic privirea peste blocurile aliniate fara nici un gust de-a lungul bulevardelor, urate, cenusii, copiate la indigo pana la exasperare, opera ale unor arhitecti obedienti condusi de activisti de partid zelosi si idiotizati. Trec si ma uit lung parca sa retraiesc niste clipe ale copilariei nu ca as fi un nostalgic comunist dar era ceva care imi dadea cu zecimale. Ce sa fie, ma intrebam eu ganditor cand vad la un balcon pe la etajul 4 al unui asemenea bloc cum unii taiau fieraria veche Balcoanele!!!! Asta era, balcoanele, faimoasele parti din locuinta pe care mai toti bucurestenii le vroiau inchise ca sa mai aiba o incapere. Destinatie exclusiva a truselor mecanice auto de rezerva, a borcanelor cu muraturi si a saculetilor de ceapa si cartofi, pline de sarme pe care atarnau mai intotdeauna cateva perechi de ciorapi si doua, trei izmene, astea le cautam, astea lipseau din peisaj. Stati ca nu lipsesc cu adevarat dar vad ca azi nu mai sunt din cornier cu sticla lipita cu chit de geamuri ci din termopan cu zidarie, dar izmenele si ciorapii sunt tot la locul lor, iar in definitiv si la urma urmei, este aceiasi Marie dar cu alta palarie. Deci am fost, suntem si vom ramane romani.

Am uitat laptarul, pe tanti de la debit de unde ma trimitea mama sa-i iau tigari si tata sa-i iau fiole cu benzina pentru bricheta, pe nenea Gicu care vindea suc la dozator si pe tanti Cristuta care ne aducea covrigi calzi si batoane Sinaia cu lapte la poarta scolii. Am uitat de vatmanul ponosit din tramvaiul 26( scris cu rosu) si pe taxatoarea care ne rupea tichete sau ne dadea jos cand nu aveam bani, pe portarul de la scoala pe care-l momeam cu un pachet de Marasesti sa ne dea voie pe terenul de fotbal din spatele cladirii, pe frizerii in halate albe ce miroseau a lavanda si Tarr(o mai exista asa ceva?) de la o posta si care purtau unghia de la degetul mic atat de lunga incat te lua cu fiori, de femeia care vindea bors pentru gospodine si de la care luam cu 5 bani cate o cana rece pe timp de vara, sa ne racorim si cate si mai cate dar astea le las pentru o alta data, pentru o alta poveste.

Va pup si noapte buna, copii(Ah, cat p-aci s-o uit pe Mihaela de la ora 19, inainte de jurnal)

About the Author